Pure Indulgence este a doua gamă de săpunuri Lorelai, completând gama Lorelai- Classics cu săpunuri bogate în unt de shea, special concepute pentru hidratarea şi răsfăţul pielii sensible sau uscate. Săpunurile din această gamă conţin amestecuri de uleiuri esenţiale pentru atingerea echilibrului şi armoniei, atât la nivel fizic, cât şi psihic.
Principala caracteristică a săpunurilor din gama Pure Indulgence este combinaţia reusită dintre hidratarea şi confortul oferit de untul de shea prezent în cantitate mare în săpunuri şi componenta aromoterapeutică, care a fost dusă la un alt nivel. Dacă gama Lorelai- Classics conţine uleiuri esenţiale singulare sau în combinaţii clasice, noua gamă propune combinaţii mult mai elaborate şi inedite, care vor da şi numele fiecărui săpun. Întregul proces de creaţie s-a bazat pe certitudinea că un anumit amestec de uleiuri esenţiale va exercita un efect mult mai mare decât suma efectelor separate ale componenetelor, la nivel fizic şi emoţional. Aroma fiecarui sapun este foarte discreta, naturala, pentru a induce o stare de spirit suav, pe nesimtite.
Cladite pe o baza de uleiuri vegetale in care predomina uleiul de masline, pentru a obtine un sapun delicat prin excelenta, sapunurile sunt imbogatite cu cantitati mari de unt de shea pur, nerafinat, provenit din fairtrade. Tocmai aceste cantitati mari din aurul galbui al femeilor dau sapunurilor o tenta crem, in care valurile de la suprafata isi etaleaza textura.
Mi-am rezervat dreptul de a îmi ţine audienţa un pic în suspans, astfel încît voi prezenta săpunurile acestei game pe rînd.
Pure Indulgence – Tranquility
Baza acestui săpun constă într-un procent mare de ulei de măsline, la care se adaugă ulei de cocos, pentru o spumă abundentă, ulei de palmier, pentru a conferi duritate săpunului, şi deja faimosul unt de shea. După saponificare, se adaugă o nouă cantitate generoasă de unt de shea, care va da calităţile hidratante şi emoliente ale săpunului, şi se vrăjeşte cu o combinaţie de uleiuri esenţiale calmantă, liniştitoare. Componentele aromoterapeutice (uleiuri esenţiale de citrice, combinate cu un strop de uleiuri esenţiale proaspete, fresh) conferă o senzaţie de pace interioară, de relaxare şi destresare.
Pure Indulgence – Tranquility vă va oferi o experienţă serenă, de “rupere de lume” şi de regăsire de sine, ori de căte ori il folosiţi.
Fiecare bucată este tăiat manual şi cântăreşte aproximativ 100g. Datorită faptului că sunt fabricate manual, în şarje mici, aspectul şi culoarea săpunutilor pot diferi uşor de la o şarjă la alta.
Recomandări: - pentru toate tipurile de ten, în special pentru tenul uscat sau sensibil.
-poate fi folosit pentru faţă şi corp.
Ingrediente: ulei de măsline, ulei de palmier, apă, hidroxid de sodiu, unt de shea, ulei de cocos, uleiuri esenţiale.
Buna Loriana! Ma bucur nespus pentru decizia ta si felicitari pentru noua gama de sapunele! pupici
RăspundețiȘtergere